Menu

Suntem prizonierii propriilor ganduri? – partea I

0 Comment

De multe ori, din pacate, ne gandim la lucruri ce ne afectează psihic si ne umbresc bucuria de a trai, cum ar fi: ”Nimanui nu-i pasa de mine, nimeni nu ma intelege cu adevarat”, “Toti ceilalti sunt mai buni decat mine”, “Daca ma voi imbolnavi grav, daca se va intampla o nenorocire cu cei dragi?”, ”Daca ceilalti ma vor cunoaste cu adevarat, ma vor respinge”, “Sunt neinteresant si plicticos, nimeni nu ma va iubi vreodata”, “Nu-mi gasesc locul nicaieri, sunt diferit, nu ma integrez cu adevarat”. Suna cunoscut nu-i asa? Suntem familiarizati cu astfel de ganduri.

V-ati pus vreodata intrebarea de ce gandim asa, de ce avem aceste tipare mentale?

Pentru ca in spatele lor stau de fapt niste capcane mentale (lifetraps). Aceste modele de a gandi determina modul cum simtim, actionam si relationam cu ceilalti. Ele ne declanseaza sentimente puternice, precum furia, tristetea, anxietatea, teama, nesiguranta etc. Chiar si atunci cand dam impresia ca avem tot cene trebuie – statut social, o relatie armonioasa, succes in cariera – de multe ori nu suntem capabili sa ne bucuram de viata sau sa credem in propriile noastre realizari… deoarece acestea sunt rezultatele capcanelor mentale.

O capcana mentala este un tipar care incepe in copilarie si are reverberatii pe tot parcursul vietii. A inceput printr-un eveniment intamplat in familie sau in comunitate. O parte dintre aceste evenimente din copilarie ne-au facut sa ne simtim abandonati, criticati, hiperprotejati, abuzati, exclusi sau deprivati – am fost raniti intr-un fel sau altul. Capcana mentala a ajuns sa faca parte din noi. La multi ani dupa plecarea din casa parintilor, noi continuam sa cream situatii in care suntem tratati prost, ignorati, umiliti sau controlati si in care nu reusim sa ne indeplinim cele mai importante obiective. Aproape toata lumea repeta tiparele negative din copilarie in moduri autodistructive. Reusim cumva sa recream, la varsta adulta, situatii foarte similare cu cele distructive din copilarie. De fapt, capcanele mentale reprezinta modalitatea prin care repetam aceste tipare.
Jeffrey E. Young si Janet S. Klosko, in cartea “Reinventing Your Life ,The Breakthrough Program to End Negative Behavior and Feel Great Again”, catalogheaza aceste capcane mentale astfel:

Abandonul si Neincrederea – se refera la lipsa de siguranta pe care am trait-o in familie, in copilarie

Cadem in capcana Abandonului cand simtim ca oamenii pe care ii iubim, fie vor pleca, fie vor muri, fie ne vor abandona pentru altcineva; sentimentul va fi acela ca vom fi parasiti. Din cauza acestei credinte posibil sa ne agatam de cei dragi un pic mai mult. In felul acesta este foarte posibil chiar sa ii indepartam.

Cadem in capcana Neincrederii si a Abuzului cand ne asteptam ca oamenii ne vor rani sau abuza intr-un fel sau altul prin minciuni, umiliri, abuz fizic sau intr-un fel prin care vor sa profite de noi. Astfel ne ascundem in spatele unui zid de neincredere pentru a ne proteja; fie evitam relatiile, fie nu ne deschidem foarte mult, fie formam relatii cu persoane carese poarta urat cu noi.

Dependenta si Vulnerabilitatea – se refera la abilitatea de a functiona independent in lume

Cadem in capcana Dependentei cand avem sentimentul ca nu ne putem descurca singuri, ca avem nevoie mereu de sustinere. Daca in copilarie incercarile de a fi independenti nu erau incurajate, ca adulti cautam persoane de care sa depindem si carora le dam voie sa ne conduca viata.

Cadem in capcana Vulnerabilitatii cand traim cu teama ca un dezastru este pe cale sa se produca (natural, medical sau financiar) si astfel, niciodata nu ne simtim in siguranta. In copilarie posibil sa fi fost hiperprotejati si sa ni se fi transmis faptul ca lumea este un loc periculos. Ca adulti facem tot ce putem pentru a ne feri de pericole. Temerile sunt deseori excesive si nerealiste (ne temem ca ca ne vom imbolnavi grav, ca poate ne vom pierde mintile sau ca vom da faliment).

Deprivarea emotionala si Izolarea sociala – se refera la forta legaturilor emotionale cu ceilalti

Cadem in capcana Deprivarii emotionale cand avem credinta ca nevoia de dragoste nu ne va fi niciodata pe deplin satisfacuta; simtim ca nimeni nu ne intelege cu adevarat sau ca nu le pasa de noi. Suntem atrasi de persoane reci sau distante sau chiar noi suntem asa, ceea ce duce inevitabil la relatii nesatisfacatoare. Emotia resimtita este aceea de furie, combinata insa cu tristete si singuratate. Oamenii cu aceasta capcana simt un fel de gol emotional, ei nu stiu ce inseamna iubirea.

Cadem in capcana Izolarii sociale cand avem sentimentul ca suntem diferiti si izolati de restul lumii. In copilarie, posibil sa ne fi simtit exclusi de catre colegi sau izolati pentru ceva ce colegii respingeau la noi; nu apartineam niciunui grup de prieteni. Ca adulti, retraim respingerea din copilarie – ne simtim inferiori din punct de vedere social (fie ca ne simtim urati,fie plicticosi, fie simtim ca avem vreun defect sau un statut sub standard), ne comportam ca atare si deseori evitam socializarea.

Daca v-am raspuns cat de cat macar la una dintre intrebarile recurente pe care le numeam la inceputul articolului, vom continua in urmatorul cu descrierea celorlalte capcane mentale, iar mai apoi, vom descoperi impreuna modalitatea de ale recunoaste si de a iesi din aceste capcane prin schimbarea emotiilor, a gandurilor si a comportamentelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *