Menu

Cum recunoastem o capcana mentala?

0 Comment

Asa cum am spus si in primele articole, capcanele mentale sunt tipare de gandire de lunga durata, adanc inradacinate si, precum obiceiurile nocive, sunt foarte greu de modificat. Pentru a le schimba este nevoie sa ne angajam intr-un proces care implica disponibilitatea de a lucra cu gandurile, credintele, dar si cu emotiile noastre. Altfel spus, implica disponibilitatea de a iesi din zona de confort a automatismelor noastre mentale si comportamentale, de a ne confrunta cu emotiile noastre si de a simti durerea.

Oamenii identifica destul de greu gandurile ce apar imediat dupa o actiune, ei sunt constienti mai mult de o anumita stare emotionala. Insa, odata ce reusim sa identificam gandul, acesta poate fi foarte usor regasit in diverse alte actiuni care provoaca aceleasi sentimente (emotii) de disconfort; practic de fiecare data cand simtim disconfortul, inseamna ca s-au activat capcanele mentale.

Pentru a intelege mai bine cum se manifesta acestea, sa luam ca exemplu, capcana mentala a Abandonului, care este destul de des intalnita si care ne afecteaza starea de bine precum si relatiile cu ceilalti.

Teama de abandon se traduce printr-o credinta profunda ca ii vom pierde pe cei dragi, insotita de o emotie puternica in care simtim ca vom ramane si vom trai singuri pentru totdeauna. Frica cea mai mare este aceea de a avea o conexiune emotionala si apoi de a o pierde. Alte credinte specifice sentimentului de abandon pot fi: “Ma agat de oameni, pentru ca ma tem ca ma vor parasi”, “Am prea multa nevoie de ceilalti”, “Ma indragostesc de persoane care nu pot sa-mi fie alaturi in mod constant, “In cele din urma, voi ramane singura”, etc.

Aceasta capcana isi are radacina in copilarie, fie in urma unei pierderi semnificative cum este moartea unui parinte sau divortul, fie ca rezultat al atentiei emotionale nepotrivite sau a instabilitatii emotionale (certuri in familie, parinti, cand atenti la nevoile copilului, cand distanti si preocupati mai multe de propriile probleme). Deoarece capcana a inceput foarte devreme, in primii ani de viata, ea are o forta emotionala foarte mare.

In postura de adult, aceste experiente timpurii se traduc in teama de a fi abandonat de catre persoanele care sunt importante pentru noi. Se activeaza mai ales in relatiile de cuplu, dar si in relatiile de prietenie. Cel mai puternic factor declansator este pierderea persoanei dragi. Deseori, nici nu este nevoie de o separare reala; persoanele care au acest tipar mental sunt foarte sensibile la orice comportament mai distant al persoanelor dragi si vad o intentie de distantare chiar si in gesturile nevinovate. Ei traiesc o frica permanenta si sunt mereu vigilenti fata de orice semn ca cineva este pe cale sa plece din viata lor. Astfel, daca la un nivel mai profund există o rana, exista o durere, exista o suferinta, sigur ca va exista o emotie de acoperire, cum ar fi mania sau frica, si atunci, sigur ca perspectiva pierderii unei persoane trezește in noi frica de abandon.

Un anumit grad de teama de abandon este normal ca parte din experienta umana, dar in momentul in care devine severa si afecteaza calitatea vietii, si de multe ori fiind foarte dificil de gestionat, poate fi cauza principala in dificultatea de a crea relatii sanatoase.

Durerea abandonului este foarte intensa si trairile cel mai des intalnite sunt: anxietatea fata de pierderea celorlalti, tristetea, depresia si furia fata de persoanele care ne-au parasit. Comportamentele tipice, alese mai mult sau mai putin constient, includ: agatarea de celalalt, critica, tendinta de a fi posesiv, de a controla, precum si gelozia si rivalizarea – toate in scopul de a-l impiedica pe celalalt sa paraseasca relatia. Umplerea timpului cu tot felul de activitati, adictiile, evitarea intimitatii nu ne ajuta sa ne simtim mai bine. Sunt doar mijloace mai putin benefice prin care fugim sau evitam sa ne confruntam cu emotiile noastre si continuam sa perpetuam un tipar de gandire, simtire si comportament care ne produce multa suferinta.

Cum ar fi sa avem curajul sa ne uitam din alta perspectiva la istoria noastra de viata, la istoria relationala, la ceea ce gandim, simtim si facem? Cum ar fi sa fim suficient de curajosi incat sa ne luptam cu teama de abandon si sa ne imaginam ca putem sa scapam de aceasta teama precum si de alte frici si ca raspunsul se afla in noi insine? Eu va spun ca se poate!

Intr-un articol viitor, vom vedea cum putem schimba aceste tipare de gandire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *